Din seria “grasa la restaurant”

Saptamana asta am iesit in oras de 2 ori. Prima oara la un restaurant indian, unde am cerut de baut un Pepsi. E adevarat ca nu am mentionat DE CARE insa in general atunci cand ceri un pepsi ti se aduce pepsi simplu, nu twist, nu MAX sau ce-o mai exista. Asta daca nu esti o persoana grasa care isi comanda mancare vegetariana – ce de ce altceva ar mai putea o grasa sa manance vegetarian decat pt ca vrea sa slabeasca?! Daca esti o grasa care-si comanda o chana masala ti se va aduce *din oficiu* pepsi LIGHT! Pentru ca toate astea mi-au trecut prin minte cu viteza luminii in timp ce auzeam dopul trosnind si acidul fasaind in mainile ospatarului i-am zis, evident deranjata, ca nu am cerut pepsi light si ca vreau pepsi normal. Scuze sau recunoasterea greselii? Nu. Doar STUPOARE in ochii mariti brusc. Mi-a adus, in cele din urma un pepsi *si atat*, asa cum avea chef gura mea sa bea.

O alta seara, un alt restaurant super fancy – ca de-as fi stiut cat de fancy nici nu m-as fi dus (desi ar fi de precizat ca macar am fost in pantaloni de trening, ca o rebela adevarata, lol.) – vegetarian. Afara, pe terasa, era un botez. Inauntru mai multe camere cu diferite tipuri de mese. Unele dintre ele cu o canapea in semi-cerc si masa rotunda in mijloc, altele cu fotolii albe si comode. Ne-am uitat putin in jur pana sa decidem unde ne asezam iar pana la urma am hotarat sa incercam la canapele. M-am gandit de cand le-am vazut – dar nu eram sigura – ca s-ar putea ca masa sa fie prea aproape de spatarul canapelei si sa nu incap. Am zis ca nah – o impingem. M-am asezat. Masa imi intra direct in piept iar de impins nu prea se poate datorita formei canapelei care era paralela cu forma mesei. Ne mutam la fotolii dar nu prea era loc de 3 persoane asa ca incercam iar canapelele. Ma asez fix in mijloc, in partea opusa deschizaturii canapelei. Impingem masa spre culoar, prietenele mele se inghesuie in parti. Bun, dupa doua fataieli si o mica re-amenajare a spatiului a incaput si corpul meu gras pe undeva. Ca restaurant vegetarian respectabil pentru vegetarieni respectabili care nu mananca si nu beau lucrui nerespectabile astia au scos din start pepsiul din meniu, sa nu mai starneasca dubii. Mi-am luat un suc de morcovi. Respectabil. Ca o respectabila.

Umilirea persoanelor grase

Un articol care ar trebui citit de cat mai multa lume: http://meloukhia.net/2015/04/fat_shaming_works_just_fine/

Traducere in limba romana:

Rezultatele unui studiu publicat anul trecut in jurnalul Obesity arata ca umilirea persoanelor grase nu este o modalitate eficace de a face oamenii sa slabeasca. De fapt, cercetatorii au aflat ca unele dintre persoanele participante la studiu, dupa ce au experimentat discriminare datorata greutatii lor, s-au ingrasat chiar mai mult iar riscul de a deveni “obezi” din punct de vedere clinic a crescut dupa ce au fost facuti sa se simta rusinati fata de propriul corp. Asadar daca scopul este de a face oamenii sa slabeasca atacandu-le aspectul fizic, aceasta practica nu numai ca nu functioneaza dar are efectul exact opus.

Aceasta descoperire are implicatii majore pentru acele imagini insuportabile din lifturi cu oameni grasi alaturi de ordine precum “folositi scarile”. Are implicatii enorme pentru campaniile care portretizeaza oamenii grasi ca pe niste balene bolnave care imbolnavesc mediul inconjurator cu sanatatea lor subreda. Este necesara o regandire totala a modului in care sunt gestionate programele care incurajeaza slabitul daca scopul este, intr-adevar, de a face persoanele grase sa slabeasca.

Dar exact asta e problema. Scopul umiliriii nu este acela de a face persoanele grase sa slabeasca iar oricine spune asta se minte pe sine insusi si pe ceilalti. Scopul este, pur si simplu, de a face persoanele grase sa se simta rusinate. Cei care ataca persoanele grase pentru modul in care arata, nu o fac pentru binele acestora, nu o fac crezand intr-adevar ca aceste persoane ar trebui sa slabeasca iar folosind un limbaj umilitor ii motiveaza, avand impresia ca astfel fac un bine atat persoanelor grase cat si intregii societati. Acestia o fac, pur si simplu, cu intentia de a ataca increderea in sine a persoanelor grase. Pentru ca a fi gras, pentru ei, este o fapta penala.

În acest sens, umilirea este de multe ori foarte eficace. Studiul arată că nu functionează în mod necesar ca parte din programele pentru slăbit, ci că de fapt scopul nici nu este asta, și niciodată nu a fost. O întrebare mai bună ar fi cum anume aceasta umilire afectează stima de sine, și de ce acest aspect contează, și asta nu numai în contextul chestionării dacă poate fi folosita pentru a-i constrânge pe oameni să piardă din greutate făcându-i să le fie rușine cu propriile corpuri. Stima de sine este de o importanță intrinsecă și nimeni nu ar trebui să se simtă de nimic din cauza aspectului sau fizic.

Cultura umilirii persoanelor grase în societate este atât de cuprinzătoare și înrădăcinată încât persoanele grase se confruntă cu ea la tot pasul. Nu este suficient că persoanele grase sunt făcute să se simtă groaznic cu propriile lor corpuri. Ea contribuie de asemenea la ținerea persoanelor grase departe de ochii publicului. Pentru persoanele care poartă peste o anumită mărime, devine dificilă găsirea de haine, în special in magazinele obisnuite. Găsirea unui scaun care să fie potrivit pentru corpul tău constituie o provocare – și ești învinovățit/ă pentru asta, în locul designerului scaunelor sau a locației care a ales să le folosească. Culoarele înguste conspiră împotriva ta în magazine, făcând și mai anevoioasă circularea – nu demult eram într-un magazin pe care a trebuit să îl părăsesc din cauza riscului de a răsturna lucruri și de a sparge ceva, sau de a face dezordine, pur si simplu pentru că eram o persoana grasă, în spatiul public.

Aceste bariere fizice sunt însoțite de cele psihologice. Privirile ostile, faptul că alte persoane se mută de lângă tine de pe băncile feribotului, surâsurile disprețuitoare, monitorizarea atentă a ce ai în farfurie, comentariile intenționat spuse pe o anume voce astfel încât tu să le poți auzi, insultele adresate ție direct de oameni care se simt în de-ajuns de siguri pe ideea că nimeni nu va interveni și le va spune că ceea ce fac nu este în regulă. Aceste bariere psihologice sunt partea cea mai dăunătoare din umilirea persoanelor grase, reamintind persoanelor acestora că nu sunt în niciun fel dorite în societate decât dacă pot slăbi – multitudinea de emisiuni de la televizor despre cum să slăbești, reclamele din ziare comparând stadiile de “înaine” și “după”, discuțile interminabile despre diete, comentariile de auto-denigrare din partea prietenilor neatenți, toate acestea contribuie la o atmosferă de presiune socială și ură de sine. Dacă ești gras/ă, ești lipsit/ă de valoare, și ar trebui să schimbi situația cât mai repede posibil.

În acest context nu este surprinzător că multe persoane se simt prost față de sine. Dar asta nu e pentru că ele sunt grase și e ceva în sine greșit în a fi gras. Ci pentru că lumea din jurul lor vor ca ele să se simtă prost. Și asta funcționează. Funcționează cu o regularitate și intensitate zdrobitoare. Persoanele grase devin mai puțin dornice să iasă din casă. Mai puțin înclinate să se apuce în public de activități fizice, de frica ridiculizării și a abuzurilor – același lucru care li se spune să îl facă le devine inaccesibil datorita umilirii. Persoanele grase încep să se simtă mai izolate, captive, mai puțin capabile să trăiască viața pe care și-o doresc și să se împace cu propriul corp, să descopere mișcări pline de fericire, să reprezinte gama de diversitate a mărimilor și formelor corpurilor.

Umilirea persoanelor grase functioneaza cu siguranta, avand in vedere ca scopul ei este de a cultiva ura de sine si tendintele de izolare. Aceasta face oamenii grasi sa le fie rusine cu propriile corpuri si ii incurajeaza sa ramana acolo unde nu sunt vazuti, departe de ochii publicului. Ii incurajeaza sa se auto-raneasca, sa se impinga singuri dincolo de limitele de siguranta, sa se ascunda pana cand vor avea corpurile pe care “ar trebui” sa le aiba. Si totusi nu doar oamenii grasi sufera de pe urma acestei practici, care incurajeaza, de asemenea, tulburarile alimentare si stima de sine scazuta in randul celor slabi, care devin convinsi ca societatea le uraste si lor corpurile iar “perfectiunea” este un ideal vag, pe care nu il vor atinge niciodata.

Societatii nu ii pasa de distrugerea psihologica pe care o cauzeaza umilirea persoanelor grase, nici de ‘sanatatea’ acestora astfel incat va continua sa o faca indiferent de ceea ce arata rezultatele unor studii ca acesta.

Text tradus cu ajutorul lui R. – multumesc!

Ce nu-i ok sa-i spui unei persoane grase

Uneori oamenii simt nevoia sa adreseze corpurile altora intr-un mod care li se pare pozitiv. Nu-mi pare rau sa va stric bucuria spunandu-va ca nici asta nu e ok! Si ca sa rapsund la intrebarea care poate aparea in mintea unora cand citesc asta – da, exact asa – nu e ok sa faci niciun fel de referire la corpul unei persoane si sa dai niciun sfat nesolicitat. Corpul niciunei alte persoane nu te priveste si nu esti indreptatit sa faci comentarii despre el. Pentru o mai buna intelegere, vezi urmatoarele exemple specifice:

Una dintre chestiile care mi s-a spus destul de des, in special in adolescenta: “Ai o fata asa frumoasa, daca ai mai slabi ai fi superba!” Tin si-acum minte cand am auzit ultima oara chestia asta – aveam vreo 20 de ani si eram la o inmormantare (!!! – se pare ca nu exista nici macar un singur moment pe lumea asta in care unii barbati sa nu fie preocupati de corpurile femeilor). M-am simtit prost, am lasat privirea-n jos si am zambit timid desi nu-mi sta in obicei, dar m-a luat prin surprindere si n-am stiut cum sa reactionez. Nu stiam pe-atunci daca s-o iau ca pe o jignire sau ca pe-un compliment. Acum insa stiu ca orice ar fi vrut sa fie, nu e OK sa spui asta. Nu e ok sa te simti indreptatit sa-ti dai cu parerea despre “frumusetea” (un concept extrem de subiectiv si problematic, oricum) mea si cu atat mai putin sa o conditionezi de idealul tau. Nu e ok sa ma faci sa ma simt rusinata de propriul corp si nu e ok sa maschezi meschinaria sub forma unui compliment. N-am nevoie sa imi spui ca sunt frumoasa si nici sa ma faci sa ma simt prost si vinovata pentru/rusinata de faptul ca sunt grasa si nu am atins potentialul de superbitate pe care-l hotarasti tu. Ceea ce te face sa crezi ca e ok sa spui ceva de genul asta este puterea oferita de sistemul patriarhal care face ca barbatii sa se simta indreptatiti sa se exprime despre si sa controleze corpurile femeilor.

Un al doilea “compliment” care mascheaza o parere negativa fata de persoanele grase, si poate cel mai des auzit si care se vrea cel mai nevinovat si chiar o dovada de sustinere si admiratie, este: “Ai mai slabit? Ce bine arati!”

Ok, inteleg ca intentiile tale cand spui asta pot fi bune dar ceea ce spui, de fapt, este “felicitari ca  incepi sa te aproprii de normele sociale si de ideea pe care o am eu despre cum ar trebui sa fie corpul unei persoane”. Este doar un alt mod de a spune ca nu este ok sa fii grasa. Da, poate persoana careia te adresezi o vede pe moment ca pe o adresare pozitiva insa mesajul transmis ramane acelasi, ca nu este ok sa fie grasa si ca trebuie sa se conformeze normelor pentru ca ceilalti sa aiba o atitudine pozitiva fata de ea. Daca am slabit sau nu e fix problema mea si numai a mea, tu nu stii daca eu am vrut sa se intample asta sau daca mi s-au intamplat aumite lucruri care au facut sa se intample fara ca eu sa le pot controla iar daca am vrut-o oricum nu am nevoie de confirmare din partea nimanui. Nu am nevoie de un sistem de pedepse si recompense pentru ceea ce se intampla cu propriul meu corp.

O alta intrebare extrem de enervanta care nu mi-a fost adresata niciodata dar am auzit-o de foarte mule ori in jurul meu: “Esti insarcinata?”

Daca sunt insarcinata sau nu e problema ta. Daca sunt insarcinata si vreau ca tu sa afli poti fi sigur/a ca iti voi spune. N-o sa te premieze nimeni ca ai un fabulos simt de observatie si nici ca m-ai intrebat inainte sa iti pot da vestea. Daca nu sunt insarcinata si pur si simplu m-am ingrasat, punandu-mi aceasta intrebare ma poti face sa ma simt rusinata de corpul meu si, asa cum deja am zis de nu-stiu-cate ori, asta NU E OK.

Pentru ca se incadreaza destul de bine la “lucruri pe care nu e ok sa le spui…” desi nu este in mod direct despre corpul unei (alte) persoane grase, voi spune tot aici cat de deranjant este atunci cand o persoana din jurul meu se plange de cat s-a ingrasat si cat de tare isi doreste sa slabeasca. Toate persoanele care au facut asta pana acum s-a intamplat sa fie mai slabe decat mine. Nu as spune niciodata ca o persoana grasa TREBUIE sa se simta confortabil fata de propriul corp si ca NU TREBUIE sa vrea sa slabeasca (desi, evident, mi-as dori sa fie asa). Fiecare dintre noi e indreptatita sa se simta ceea ce simte dar este foarte enervant atunci cand te plangi unei persoane mai grase decat tine ca esti grasa si vrei sa slabesti. Este tot o metoda prin care ma poti face sa ma simt rusinata de propriul corp si poate foarte inconfortabil daca eu nu doresc sa slabesc. Am auzit asta de foarte multe ori de la persoane extrem de apropriate mie, uneori chiar de la feministe. Dupa cum spuneam, este ok sa te simti oricum te-ai simti si sa iti doresti sa slabesti dar nu este ok sa te plangi de asta ca si cum ar fi cel mai rau lucru care ti s-a intamplat in viata, fix mie. Nu e ok sa imi spui mie cat de nasol e sa fii grasa si cat de mult te chinui sa slabesti. Am o intreaga viata de experiente negative si de incercari de conformare carora pur si simplu m-am hotarat sa le spun STOP. Incerc zi de zi sa fiu OK cu corpul meu, sunt atacata zi de zi din toate directiile de comentarii si pareri negative care incearca sa ma puna la zid si sa ma faca sa ma conformez normelor lor asa ca nu am nevoie sa te aud si pe tine spunandu-mi ca nu te simti OK sa fii grasa, eu stiind si tu stiind ca esti oricum mai slaba decat mine. Spunand asta te incadrezi in si iei parte la discursul intregului sistem care vrea sa ma distruga.

Daca-mi mai amintesc exemple voi edita postarea asta. Insa ceea ce trebuie retinut este ca orice comentariu despre corpul unei persoane grase perpetueaza sistemul opresiv si stigma fata de acestea. 

Conformism si alienare

Am stiut dintotdeauna ca sunt grasa. Nu, nu pentru ca m-am simtit eu asa dintotdeauna, ci pentru ca toata viata mea altii mi-au spus asta. De cand eram mica si mamaia mea zicea “grasa lu’ mamaie” / “grasa si frumoasa” etc. pana cand am ajuns in scoala generala si mama a inceput sa-mi impuna tot felul de restrictii “nu mai manca ciocolata ca te ingrasi mai tare”/”nu ai voie dulciuri, nu vezi ca te-ai ingrasat?”/”iesi afara si mai alearga si tu…” Copiii de la scoala nu au facut niciodata glume pe seama faptului ca eram grasa, nu stiu daca pentru ca ma respectau sau daca mi-a zis cineva vreodata si l-am pocnit dupa care n-a mai avut nimeni curaj sau pur si simplu nu li se parea ca-s grasa. Copiii din fata blocului nu mi-au zis niciodata nimic – probabil pentru ca mai era un baiat in bloc de varsta noastra mai gras decat mine, de care toata lumea facea misto si il poreclisera “grasu”. Culmea e ca acum, uitandu-ma la pozele din copilarie nu inteleg de ce mi-ar fi spus cineva ca sunt grasa. Poate eram mai grasa decat copiii foarte slabi (inclusiv verisoara-mea de care toti se plangeau ca nu vrea sa manance si cu care toti ma comparau) dar in niciun caz nu eram grasa. Mult timp am dat vina pe ai mei, fiind convinsa ca m-am ingrasat pentru ca toata viata mi s-a spus ca sunt grasa, chiar si atunci cand nu eram. Nu stiu daca a fost sau nu asa dar faptul ca m-au facut sa duc un continuu razboi cu mine insami, sa imi dispretuiesc corpul si sa il maltratez in diverse moduri nu-l voi ierta niciodata.

Analizand acum, imi dau seama ca toata adolescenta mea, pana pe la 20 si ceva de ani am evitat sa imi recunosc propriul corp. Uram faptul ca eram grasa, tineam diete aproape in fiecare primavara si vara iar pentru fiecare kilogram dat jos puneam dublu iarna urmatoare. Si-acum tin minte cum pe timpul liceului stateam nemancata cate 2-3 zile inainte de fiecare petrecere si minunata idee de dieta disociata hipo-calorica cand am mancat zile intregi doar morcovi fierti, incercand sa nu depasesc 800 de calorii pe zi! Ma enervam extrem de tare si ma auto-invinovateam ca “nu sunt in stare” sa duc asta pana la capat. Mereu m-am gandit la propriul meu corp ca fiind intr-o situatie trecatoare, evitand de cele mai multe ori sa ma gandesc cu adevarat la el si sa mi-l asum. Traiam intr-un spatiu care desi era al meu nu il simteam ca fiind asa, despre care ceilalti ziceau multe iar eu nimic, pe care ceilalti il vedeau din afara dar eu il ignoram din interior gandindu-ma mereu ca e total neimportant si – in special – temporar. Am gasit diverse cai pt a-mi explica ceea ce gandesc si trebuie sa spun ca imbratisarea filosofiei cartesiene mi-a oferit cea mai buna scapare. Oh, toate acele teorii care ziceau ca mintea e ceea ce conteaza cu adevarat iar corpul e doar un ambalaj care ne ajuta sa ne deplasam prin lume! Cat de fericita am fost cand am dat de ele si cat de rapid mi le-am asumat dar cat de tare le urasc acum… Cat de confortabil mi s-a parut ca este sa imi spun “sunt multumita de mintea mea, mi se rupe de corpul meu” si sa merg mai departe ignorand tot ceea ce spunea oricine si gandind ca-s toti niste prosti si superficiali. Probabil dintre toate teoriile si abordarile din viata mea asta a fost cea care m-a facut sa ma indepartez cel mai tare de corpul meu.

Mi-am regasit, in cele din urma, propriul corp acum putin timp. Mi-am dat seama ca eu sunt una dintre persoanele pe care acei oameni prosti si superficiali le judeca si le ataca cu orice ocazie si ca ignorarea si nepasarea sunt strategii pe care le-am abordat gresit. Mi-am asumat propriul corp si mi-am spus “sunt grasa, nu e nimic in neregula cu asta si am tot dreptul sa fiu asa”. Mai mult, nu are nimeni dreptul sa ma faca sa cred ca e ceva in neregula cu mine, sa ma faca sa ma simt rusinata, sa ma invinovatesc sau sa ma urasc. Asta e corpul meu, pe care nu mai pot si nu mai vreau sa il ignor. Mai mult, am devenit constienta de faptul ca exista o violenta sistemica fata de corpurile grase ale femeilor care este atat de raspandita si de nedreapta incat nu mai vreau sa o ignor. Pana acum toata lumea a vorbit iar eu am tacut. Acum vorbesc eu!

Despre si pentru asa-zisii aliati… (prima parte)

De cand am scris primul post ma tot intreb daca vor mai fi si altele, daca voi mai avea chef si putere sa scriu despre asta sau o sa continui sa imi duc luptele personale doar in real life, cand apare ocazia si cand ma simt in stare. Dar imi dau seama ca razboiul impotriva persoanelor – si mai ales femeilor – grase devine din ce in ce mai periculos din ce devine mai acceptabil. Asa ca vreau sa spun oricui are chef sa citeasca, sa asculte si sa inteleaga ca NU E ACCEPTABIL! Nu e deloc acceptabil ca cineva sa se simta indreptatit sa faca comentarii despre corpurile noastre si e cat se poate de deranjant atunci cand persoane “cu intentii bune”, care isi dau seama ca nu e acceptabil, se exprima impotriva lor uneori tot prin stereotipuri, chiar daca mai mascate, sustinand astfel sistemul opresiv.

De exemplu, cel mai deranjant mi se pare cand cineva incearca sa argumenteze ca nu toate persoanele grase sunt asa din nepasare, ci unele dintre ele au “probleme medicale”. Ceea ce faceti voi cand spuneti chestia asta este 1 – sa legitimati diagnosticele medicale foarte problematice (cand voi avea chef voi reveni cu o postare dedicata acestei chestiuni) si 2 – sa legitimati atacurile asupra persoanelor care nu sunt grase pentru ca au “probleme medicale”. Adica voi nu spuneti “nu e OK sa faci comentarii despre corpul cuiva, oricum ar fi el” ci “nu e ok sa faci comentarii despre corpul unei persoane care are ‘probleme medicale’ pentru ca nu e vina ei ca a ajuns ‘asa'”! Cu alte cuvinte, voi nu considerati ca e ok ca o persoana sa fie grasa si punct, indiferent de motivele pe care le-ar avea (si care fix n-ar trebui sa conteze).

Un al doilea lucru cel putin la fel de deranjant este folosirea unor termeni precum “(1)obeza/(2)plinuta/(3)peste greutatea normala”. Probabil unora dintre voi vi se pare ca suna mai corect politic sau mai prietenos dar prin asta: 1 – legitimati din nou discursul medical super-problematic 2 – evitand cuvantul “grasa” faceti sa se inteleaga ca e un cuvant atat de oribil incat nici nu poate fi rostit si 3 – perpetuati ideea ca exista o NORMA si indemnati la conformare.

Daca despre primul punct promit sa scriu o postare in viitor, despre celelalte doua o sa va spun acum: cuvantul “grasa” este un adjectiv si este ok sa fie rostit, asa cum rostim orice alt adjectiv descriptiv. Deci cand aveti nevoie sa descrieti o persoana grasa e ok sa o spuneti exact asa, cum ati descrie o persoana inalta/blonda/creata/slaba etc. Adjectivul “grasa” nu este o jignire iar ceea ce va face sa credeti ca este asa e stigma sociala care inconjoara acest concept dar care nu dispare prin folosirea lui pentru a descrie o persoana ci din contra, se alimenteaza din evitarea folosirii ca si cum ar fi ceva atat-de-cumplit-incat-nu-trebuie-rostit si cedarea lui catre persoane care incearca sa il foloseasca ca pe o jignire.

Asadar, sa facem exercitii. Repetati dupa mine:

“Prietena mea Xulica este scunda, grasa si are parul lung”. Si repetati de cate ori e nevoie ca sa intelegeti ca este absolut ok si deloc oribil sa spui asta pentru ca a fi grasa nu este o oribilitate, ci o simpla caracteristica a corpului unei persoane.

Atunci cand ti se pare ca esti mai finut si mai civilizat daca spui ca cineva cantareste “peste greutatea normala” poti sa te opresti si sa-ti dai doua palme. De fapt poti sa faci asta ori de cate ori folosesti cuvantul “normal” pentru a descrie o persoana (sau in general orice fiinta vie) sau o alegere a unei persoane. Daca nu iti dai seama ce faci in momentul ala, exista tone de materiale la liber pe internet de unde te poti informa despre norme si normativitate. Daca nu vrei, n-ai chef sau nu intelegi poti sa nu mai vizitezi niciodata acest blog, eu nu vreau sa vorbesc cu tine.

 

Sunt grasa iar asta e OK

Incep blogul asta acum, dupa ce in ultimele zile am fost agasata mai mult decat de obicei de diferite persoane care tineau sa imi explice ca, cum si de ce trebuie sa slabesc. Nu m-am plans, nu am adus in discutie si nu le-am cerut nicio opinie referitoare la asta si totusi aceste persoane foarte apropriate mie – din familia mea si prietene bune – au simtit ca sunt indreptatite sa imi spuna toate astea. Au continuat chiar si dupa ce le-am spus ca nu ma intereseaza subiectul, ca n-am nevoie de sfatul nimanui si ca nu-mi pasa ce crede nimeni despre mine. Au continuat chiar si dupa ce le-am spus ca ma deranjeaza discutia si as vrea sa inceteze, ceea ce a creat o noua discutie plina de scuze si diverse explicatii despre cum tot ceea ce-mi spun este pentru ca-mi vor binele! Auzi la ele – imi vor binele! Pai aveti voi habar ce e bine pentru mine?

Poate ar fi bine sa ma ascultati cand va spun ca pentru mine-i bine sa fiu lasata in pace si sa nu-mi mai explicati voi cum credeti ca sunt un obiect stricat care are nevoie de reparatii! Poate ar fi bine sa nu mai presupuneti ca daca n-am chef sa ies din casa cu zilele e pentru ca nu ma simt confortabil sa-mi tarai corpul gras prin spatii publice, poate-ar fi bine sa nu mai presupuneti ca toate sau macar una dintre depresiile mele au legatura cu corpul meu si cu ce simt eu fata de el, poate-ar fi bine sa nu mai presupuneti ca mananc pentru ca am nu-stiu-ce frustrari sexuale ca stiti voi ca n-am prieten, poate ar fi bine sa nu mai presupuneti ca toate femeile vor sa si-o traga cu un barbat, poate-ar fi bine sa nu mai presupuneti ca imi plac barbatii in the first place, poate-ar fi bine sa nu mai presupuneti ca nu ma simt bine in corpul meu! Poate ar fi bine sa nu mai presupuneti nimic despre mine si despre corpul meu si mai ales despre ce gandesc eu referitor la el, pentru ca asta ganditi voi de fapt iar astea sunt obsesiile voastre si nu ale mele!

Daca imi vreti binele nu ma mai ostracizati, nu ma mai haituiti, nu mai faceti presupuneri si mai bine ajutati-ma sa lupt cu cei care fac asta si luptati si voi, la randul vostru si ascultati-ma si credeti-ma atunci cand va spun ca faptul ca sunt grasa nu ma deranjeaza si nu ma incurca in nimic din ceea ce-mi doresc sa fac si fiti fericite pentru asta! Si poate intelegeti ca ceea ce imi face rau in viata asta nu e corpul meu si dimensiunea lui ci ceea ce spuneti voi despre el si despre mine si ceea ce spun, fac si gandesc altele si altii ca voi!